Articolul 23 din Legea Apelor în Republica Moldova. Folosinţa specială a apei

(1) Folosinţa apei care nu cade sub incidenţa art.22 se consideră folosinţă specială şi poate fi efectuată numai în bază de autorizaţie de mediu pentru folosinţa specială a apei.

(2) Sunt considerate folosinţă specială a apei şi următoarele activităţi:

a) captarea apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane pentru alimentarea cu apă destinată consumului uman, inclusiv pentru prelucrarea produselor alimentare și în agroindustrie;

b) captarea şi folosinţa apei din sursele de apă de suprafaţă şi din cele subterane în scopuri tehnice, menajere şi industriale;

c) captarea şi folosinţa apei din diferite surse pentru irigare;

d) folosinţa apei în acvacultură şi piscicultură;

e) deversarea apelor uzate;

f) utilizarea apei pentru generarea de energie hidro-electrică;

g) exploatarea de pontoane, debarcadere şi de alte structuri hidraulice pe terenul fondului de apă;

h) dezvoltarea şi exploatarea comercială a plajelor şi a zonelor de agrement.

Art 23 Legea Apelor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №272 din 23.12.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului