Articolul 56 din Legea Apelor în Republica Moldova. Controlul folosinţei şi al protecţiei apelor

(1) Inspectoratul pentru Protecţia Mediului coordonează şi exercită activitatea de control în domeniul folosinţei şi al protecţiei apelor.

(2) În scopul îndeplinirii atribuţiilor de control, inspectorii au dreptul:

a) de acces la ape, în zonele din lungul apelor, precum şi în orice alt loc, unitate sau instalaţie, pentru a face constatări privind respectarea reglementărilor şi aplicarea măsurilor de folosinţă şi de protecţie a apelor;

b) de a verifica instalaţiile de măsurare a debitelor şi de a examina, în condiţiile legii, orice date sau documente necesare controlului;

c) de a controla lucrările, construcţiile, instalaţiile şi folosinţele care au legătură cu apa şi de a verifica dacă acestea sunt realizate şi exploatate în conformitate cu prevederile legale specifice şi cu respectarea condiţiilor autorizaţiilor eliberate în conformitate cu prezenta lege;

d) de a întocmi actele corespunzătoare în cazul constatării faptelor care constituie contravenţii în domeniul apelor;

e) de a dispune eliminarea deşeurilor, altor substanţe ori bunuri depozitate sau evacuate în contradicţie cu legislaţia de mediu;

f) de a sigila instalaţiile de captare a apei şi de a restricţiona accesul la sursele de apă dacă utilizarea apei nu este autorizată sau dacă au fost constatate încălcări foarte grave ale reglementărilor legale de folosinţă şi de protecţie a apelor în cadrul controlului de stat potrivit procedurii prevăzute în Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător;

g) de a emite decizii privind repararea prejudiciilor cauzate resurselor de apă ca rezultat al poluării şi/sau folosirii neautorizate/neraţionale a apei.

Art 56 Legea Apelor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №272 din 23.12.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului