Articolul 42 din Legea Apelor în Republica Moldova. Condiţiile autorizaţiei de mediu pentru folosinţa special a apei care implică deversarea apei uzate

(1) Autorizaţia de mediu pentru folosinţa specială a apei care implică deversarea apei uzate, pe lângă prevederile art.28, trebuie să conţină:

a) valorile-limită de emisie în ceea ce priveşte fiecare substanţă a cărei deversare este autorizată;

b) descrierea locului de amplasare a construcţiilor de deversare, descrierea caracteristicilor acestora;

c) obligativitatea monitorizării de către titularul autorizaţiei, precum şi frecvenţa cu care informaţiile monitorizării urmează să fie furnizate către Agenția de Mediu;

d) descrierea procesului tehnologic de epurare a apelor uzate și de deversare în emisar;

e) descrierea construcţiei, exploatării şi întreţinerii oricărei structuri care este necesară pentru epurarea sau epurarea prealabilă a apelor uzate ori care controlează modul sau locul lor de deversare;

f) aspectele necesare minimalizării sau prevenirii poluării corpurilor de apă, realizării cerinţelor de calitate a mediului pentru ape şi a obiectivelor de mediu pentru ape, inclusiv variaţiile sezoniere sau de altă natură cu privire la cantitatea sau la concentraţia de poluanţi care poate fi deversată.

(2) Autorizaţia de mediu pentru folosinţa specială a apei care implică deversarea apei uzate poate preciza termenul-limită de reducere progresivă a cantităţii şi/sau a concentraţiei de poluanţi care poate fi deversată.

(3) Condiţiile de deversare a apei uzate prevăzute în autorizaţia de mediu pentru folosinţa specială a apei se revizuiesc la fiecare 3 ani.

(4) Titularul autorizaţiei înaintează Agenției de Mediu cerere de revizuire cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea termenului de 3 ani. La cerere se anexează descrierea procesului de deversare şi copia rapoartelor de monitorizare furnizate conform alin. (1) lit.c).

(5) În baza cererii menţionate la alin. (4), Agenția de Mediu revizuieşte condiţiile de deversare a apei uzate prevăzute în autorizaţie, având ca scop îmbunătăţirea calităţii apei, şi modifică, atunci când este necesar, aceste condiţii pentru a reduce cantitatea, tipul şi/sau concentraţia de poluanţi deversaţi:

a) ca rezultat al introducerii în legislaţie a unor valori-limită de emisie mai stricte;

b) pentru asigurarea conformităţii cu cerinţele de calitate a mediului pentru ape şi/sau cu obiectivele de mediu pentru ape;

c) în virtutea schimbărilor produse în tehnologie în ceea ce priveşte cele mai bune tehnici disponibile.

Art 42 Legea Apelor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №272 din 23.12.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului