Articolul 29 din Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova. Excluderea din cooperativa de consum

(1) Membrul cooperator poate fi exclus din cooperativa de consum dacă:

a) nu depune în termen nici o parte socială subscrisă;

b) nu mai întruneşte condiţiile pentru a fi membru cooperator;

c) săvîrşeşte infracţiuni şi /sau contravenţii în dauna cooperativei;

d) nu-şi îndeplineşte obligaţiile statutare;

e) activează contrar intereselor celorlalţi membri cooperatori sau ale cooperaţiei de consum;

f) în alte cazuri prevăzute de statutul cooperativei de consum.

(2) Hotărîrea de excludere din cooperativa de consum este adoptată de adunarea generală a membrilor cooperatori. Hotărîrea în cauză poate fi atacată în instanţa de judecată.

(3) Hotărîrea de excludere, adoptată de adunarea generală a membrilor cooperatori, se remite recomandat, în termen de 30 de zile de la data aprobării, membrului cooperator exclus. Dacă acesta nu poate fi găsit, hotărîrea se dă publicităţii.

(4) În cazul excluderii din cooperativa de consum, membrului cooperator i se restituie, la cerere, părţile sociale vărsate, din care se reţine partea ce îi revine din paguba suportată de cooperativă potrivit ultimului bilanţ contabil aprobat de organul suprem al conducerii al acestei.

Art 29 Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1252 din 28.09.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului