Articolul 3 din Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova. Sfera de aplicare a prezentei legi

(1) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor organizaţiilor cooperatiste de consum, membrilor cooperatori şi întreprinderilor cooperatiste.

(2) Relaţiile care nasc din procesul de constituire a cooperaţiei de consum şi din activitatea ei sînt reglementate de prezenta lege, de prevederile Constituţiei, ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, ale Codului civil, de alte acte legislative, precum şi de statutele organizaţiilor cooperatiste de consum.

(3) Prevederile prezentei legi nu se aplică cooperativelor care au un alt fel de statut decît cel al cooperativei de consum şi nici persoanelor juridice a căror constituire şi a căror activitate sînt reglementate de prevederile unor alte acte legislative.

(4) Utilizarea sintagmelor cooperaţie de consum şi cooperativă de consum în denumirile unor alte persoane juridice nu se admite.

Art 3 Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1252 din 28.09.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului