Articolul 42 din Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova. Membrii biroului executiv

(1) Componenţa numerică a biroului executiv al cooperativei de consum , şi termenul pentru care sînt aleşi membrii biroului se stabilesc în statutul cooperativei.

(2) Nu pot fi aleşi în biroul executiv:

a) rudele de pînă la gradul al doilea inclusiv afinii;

b) persoana care desfăşoară, pe cont propriu sau în numele unei alte persoane, activitate concurentă cooperativei de consum.

(3) Nerespectarea prevederilor alin.(2) are ca efect retragerea calităţii de membru al biroului executiv al cooperativei de consum, iar cauzarea de daune din acest motiv atrage răspunderea prevăzută de legislaţie.

(4) Biroul executiv este condus de un preşedinte, care trebuie să cunoască sistemul cooperaţiei de consum şi să aibă o experienţă de activitate în domeniul economic de cel puţin 3 ani.

(5) Membrii biroului executiv sînt aleşi de consiliul de administraţie, fiind selectaţi pe criteriul satisfacerii exigenţelor profesionale.

Art 42 Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1252 din 28.09.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului