Articolul 62 din Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova. Atribuţiile biroului executiv

(1) Biroul executiv al uniunii teritoriale:

a) execută hotărîrile organelor de conducere ale uniunii teritoriale şi ale uniunii centrale din care face parte uniunea teritorială şi informează despre executare aceste organe;

b) atrage noi membri în uniunea teritorială, încasează taxa de înscriere, părţile sociale subscrise şi cotizaţiile de membru;

c) ţine evidenţa activităţii proprii, a uniunii teritoriale, întocmeşte bilanţul contabil şi rapoartele statistice în modul stabilit;

d) angajează şi eliberează personalul aparatului uniunii teritoriale, stabileşte drepturile şi obligaţiile acestuia;

e) este ordonatorul de credite al uniunii teritoriale;

f) susţine activitatea economică şi financiară a cooperativelor de consum asociate uniunii teritoriale;

g) administrează fondurile uniunii teritoriale pe baza normelor de constituire şi de utilizare a acestora;

h) organizează controlul financiar de gestiune al cooperativelor de consum asociate în uniunea teritorială, analizează şi valorifică rezultatele controlului.

i) supune spre aprobare consiliului de administraţie al uniunii teritoriale programul anual de activitate economică şi financiară, bugetul de venituri şi cheltuieli;

j) analizează periodic activitatea uniunii teritoriale şi ia măsuri de îmbunătăţire a acestei activităţi;

k) examinează problemele privind înfiinţarea întreprinderilor cooperatiste ale uniunii teritoriale, precum şi privind încetarea activităţii lor, şi prezintă deciziile respective spre aprobare consiliului de administraţie;

1) examinează problemele privind înstrăinarea bunurilor din cadrul uniunii teritoriale şi prezintă deciziile respective spre aprobare consiliului de administraţie;

m) aprobă programul de instruire şi perfecţionare a personalului uniunii teritoriale, asigură îndeplinirea lui;

n) elaborează schema de încadrare şi salarizare a uniunii teritoriale;

o) examinează rezultatele reviziilor documentare cu participarea membrilor biroului executiv al uniunii centrale la care este asociată uniunea teritorială;

p) propune consiliului de administraţie al uniunii teritoriale spre aprobare problema retragerii şi excluderii din aceasta a cooperativelor de consum;

r) stabileşte şi modifică, în limitele competenţei, preţurile la mărfuri şi la serviciile prestate de întreprinderile cooperatiste ale uniunii teritoriale;

s) înlătură de la exercitarea atribuţiilor conducătorii cooperativelor de consum asociate pentru abateri de la prevederile legale şi/sau statutare, aplică sancţiuni disciplinare.

(2) Biroul executiv al uniunii teritoriale poate rezolva şi alte probleme, stabilite în statut de conferinţa sau de consiliul de administraţie al uniunii.

Art 62 Legea Cooperaţiei de consum în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1252 din 28.09.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului