Articolul 14 din Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova. Testarea integrităţii profesionale

(1) Testarea integrităţii profesionale reprezintă o metodă de verificare periodică a modului de respectare a obligaţiilor profesionale sau de conduită de către angajaţii Centrului, precum şi de identificare, evaluare şi înlăturare a vulnerabilităţilor şi a riscurilor care determină angajatul Centrului să comită acte de corupţie, acte conexe corupţiei sau fapte de comportament corupţional ori să admită influenţe necorespunzătoare în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, constînd în crearea situaţiilor virtuale, similare celor cu care se confruntă personalul în exercitarea atribuţiilor de serviciu, materializate prin operaţiuni disimulate, circumstanţiate de comportamentul acestuia, în vederea stabilirii reacţiei şi conduitei adoptate.

(2) Testarea integrităţii profesionale este efectuată de Serviciul de Informaţii şi Securitate în condiţiile Legii nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.

(3) Rezultatul testării integrităţii profesionale se remite Colegiului disciplinar al Centrului, care va examina comportamentul angajatului Centrului manifestat în cadrul testului de integritate profesională şi, după caz, va lua o decizie de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 33 alin. (9). Rezultatul testării integrităţii profesionale a directorilor adjuncţi se remite comisiei parlamentare de profil, care va examina comportamentul manifestat în cadrul testului de integritate profesională şi va decide asupra existenţei motivului de demitere din funcţie.

(4) Materialele care fixează comportamentul angajaţilor Centrului pe parcursul desfăşurării testului de integritate profesională se păstrează:

a) în cazul rezultatului pozitiv al testului de integritate profesională – pînă la constatarea rezultatului testului de către Colegiul disciplinar;

b) în cazul rezultatului negativ al testului de integritate profesională – pînă la rămînerea irevocabilă a hotărîrii instanţei de judecată, dacă decizia Colegiului disciplinar este contestată, sau pînă la expirarea termenului de prescripţie de contestare în instanţa de judecată.

Art 14 Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1104 din 06.06.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului