Articolul 22 din Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova. Termenele de deţinere a gradelor speciale

(1) Se stabilesc următoarele termene de deţinere a gradelor speciale:

a) plutonier - 1 an;

b) locotenent - 2 ani;

c) locotenent major - 3 ani;

d) căpitan - 3 ani;

e) maior - 4 ani;

f) locotenent-colonel - 4 ani.

(2) Pentru gradul special de plutonier major şi gradele speciale de la colonel în sus nu se stabilesc termene de deţinere.

(3) Pentru colaboratorii cu studii superioare care exercită serviciul în cadrul Centrului în specialitatea specifică activităţii Centrului termenul de deţinere a gradului special de locotenent este de un an.

(4) Gradul special ulterior corespunzător funcţiei deţinute se acordă după expirarea termenului de deţinere a gradului precedent, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 19 alin. (7).

(5) În calculul termenului de aflare în grad special nu se includ următoarele perioade:

a) de aflare în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului cu vîrsta de pînă la 3 ani;

b) de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului cu vîrsta de pînă la 6 ani;

c) de retrogradare din gradul special.

Art 22 Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1104 din 06.06.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului