Articolul 27-1 din Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova. Detaşarea

(1) Colaboratorul Centrului poate fi detaşat la o organizaţie internaţională, misiune diplomatică, autoritate publică, organizaţie, întreprindere sau instituţie pentru o perioadă de cel mult 2 ani, care poate fi prelungită prin acordul părților.

(1-1) Colaboratorul Centrului poate fi detașat, cu acordul scris al acestuia, în procuraturile specializate pentru o perioadă mai mare de 2 ani în condițiile legislației speciale.

(2) Colaboratorul poate refuza detaşarea ce implică schimbarea localităţii de domiciliu dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) detaşarea se face pe o funcţie inferioară celei deținute;

b) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii de trai;

c) graviditate;

d) îşi creşte singur copilul minor;

e) starea de sănătate, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;

f) este singurul întreţinător de familie;

g) la expirarea perioadei prevăzute la alin. (1);

h) în alte situații temeinic justificate.

(3) În perioada detaşării, colaboratorul își păstrează locul de muncă şi beneficiază de drepturile stabilite de prezenta lege şi de alte acte normative.

(4) Dacă drepturile salariale aferente funcţiei pentru care este detaşat colaboratorul sînt inferioare celor deţinute anterior, diferenţa va fi plătită de Centru.

(5) Colaboratorul care refuză detaşarea ce implică schimbarea localităţii de domiciliu fără a avea motivele specificate la alin. (2) poate fi eliberat din funcție din cadrul Centrului.

Art 27-1 Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1104 din 06.06.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului