Articolul 34 din Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova. Temeiurile încetării serviciului

(1) Serviciul în cadrul Centrului încetează în caz de eliberare ori deces.

(2) Eliberarea poate avea loc:

a) în caz de demisie;

b) pentru limită de vîrstă;

c) la expirarea contractului individual de muncă;

d) în caz de transfer în o altă autoritate publică;

e) în cazul alegerii într-o funcţie electivă în o altă autoritate publică;

f) în cazul lichidării subdiviziunii Centrului sau reducerii statelor de funcţie în cadrul subdiviziunii Centrului;

g) în cazul incapacităţii de îndeplinire a atribuţiilor constatate prin examen medical de specialitate;

h) din cauza necorespunderii funcţiei deţinute constatate de comisia de atestare, în cazul lipsei unei funcţii inferioare vacante sau respingerii funcţiei propuse;

h-1) în cazul nesusţinerii perioadei de probă;

i) pentru încălcarea gravă sau încălcarea sistematică a disciplinei;

j) în cazul constatării circumstanţelor prevăzute la art. 14;

k) în legătură cu tăinuirea unor fapte care împiedică angajarea în serviciu;

l) pentru comiterea unei infracţiuni şi condamnare prin sentinţă judecătorească definitivă;

m) în cazul rămînerii definitive a actului de constatare prin care s-a stabilit emiterea/adoptarea de către angajatul Centrului a unui act administrativ, încheierea directă sau prin intermediul unei terțe persoane a unui act juridic, luarea sau participarea la luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese;

m-1) în cazul stabilirii, prin actul de constatare rămas definitiv, a încălcării prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3);

m-2) în cazul nedepunerii declarației de avere și interese personale sau refuzului de a o depune, în condițiile art. 27 alin. (8) din Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;

m-3) în cazul dispunerii de către instanța de judecată, prin hotărîre irevocabilă, a confiscării averii nejustificate;

n) în cazul retragerii cetăţeniei Republicii Moldova;

o) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

(3) Nu se admite eliberarea angajatului în timpul aflării lui în concediu de odihnă sau concediu medical, cu excepţia cazului prevăzut la alin.(2) lit.h).

Art 34 Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1104 din 06.06.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului