Articolul 41 din Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova. Asigurarea obligatorie

(1) Angajaţii Centrului sînt asiguraţi obligatoriu de la bugetul de stat şi din alte surse prevăzute în acest scop.

(2) Pentru colaboratori, suma asigurată se plăteşte:

a) în caz de deces al asiguratului în exerciţiul funcţiunii sau în decursul unui an de după eliberare din organele Centrului din cauza vătămării integrităţii corporale, contuziilor, bolilor contractate în exerciţiul funcţiunii - moştenitorilor lui în cuantum de 10 salarii medii lunare calculate pentru ultimul an;

b) în cazul încadrării în grad de dizabilitate în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în decursul unui an de la eliberare din organele Centrului a persoanei asigurate:

- în cuantum de 7,5 salarii medii lunare – persoanei cu dizabilităţi severe;

- în cuantum de 5 salarii medii lunare – persoanei cu dizabilităţi accentuate;

- în cuantum de 2,5 salarii medii lunare – persoanei cu dizabilităţi medii.

c) în cazul vătămării grave a integrităţii corporale în exerciţiul funcţiunii - în cuantum egal cu mijloacele băneşti de întreţinere anuală şi în cazul vătămării medii a integrităţii corporale în exerciţiul funcţiunii - în cuantum egal cu mijloacele băneşti de întreţinere semestrială.

(3) Mijloacele băneşti de întreţinere anuală a colaboratorului se calculează conform ultimei funcţii din cadrul Centrului şi includ toate drepturile băneşti cuvenite în anul producerii cazului asigurat.

(4) Alte condiţii de asigurare obligatorie a angajatului Centrului se stabilesc în contractul încheiat între Centru şi organizaţia de asigurare.

Art 41 Legea Cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1104 din 06.06.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului