Articolul 25 din Legea Cu privire la Serviciul Vamal în Republica Moldova. Condiţiile de angajare

(1) Poate candida la o funcție publică cu statut special în cadrul Serviciului Vamal persoana care îndeplinește următoarele condiţii:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova şi are domiciliul pe teritoriul acesteia;

b) a atins vîrsta de 18 ani;

c) posedă limba de stat;

d) nu a împlinit vîrsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;

e) are studii superioare;

f) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

g) nu are antecedente penale nestinse, nu se află sub urmărire penală sau nu i-a fost aplicată liberarea de pedeapsă penală; 

h) îndeplinește condiţiile specifice postului;

i) nu a fost, în ultimii 5 ani, concediată printr-o sancțiune dintr-o funcție publică sau dintr-o funcție publică cu statut special, inclusiv din cadrul Serviciului Vamal;

k) nu este privată, printr-o hotărîre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități.

l) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

(2) La angajare în Serviciul Vamal, candidatul este obligat să depună, conform legislației în vigoare, declarația de avere și interese personale.

(3) La angajare în Serviciul Vamal, se aplică prevederile Legii nr. 269/2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf).

(4) Candidatul este angajat în funcție numai după exprimarea, în formă scrisă, a acordului său cu privire la:

a) testarea integrității profesionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;

b) testarea la poligraf în timpul efectuării controlului periodic sau selectiv al activității de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 269/2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf);

c) prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal.

(5) Angajarea în Serviciul Vamal este benevolă.

(6) Informaţia privind funcţiile vacante şi condiţiile de ocupare a acestora este dată publicităţii. Publicitatea se asigură prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin plasarea informaţiei pe pagina web oficială a Serviciului Vamal și pe portalul guvernamental unic al funcţiilor publice www.cariere.gov.md şi prin afişarea acesteia pe panoul informaţional la sediul aparatului central al Serviciului Vamal.

(7) La angajare în Serviciul Vamal, candidatul prezintă: 

a) cererea; 

b) buletinul de identitate; 

c) diploma de studii superioare de licență sau un act de studii echivalent; 

d) certificatul medical eliberat de instituția medicală abilitată; 

e) cazierul judiciar; 

f) livretul militar sau adeverinţa de recrut.

(8) La angajarea în Serviciul Vamal, actele indicate la alin. (7) sînt verificate în modul stabilit de lege. 

(9) După angajarea în Serviciul Vamal, funcţionarul vamal este supus înregistrării dactiloscopice de stat obligatorii în conformitate cu Legea nr. 1549/2002 cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat.

Art 25 Legea Cu privire la Serviciul Vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №302 din 21.12.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului