Articolul 53 din Legea Cu privire la Serviciul Vamal în Republica Moldova. Aplicarea sancţiunilor disciplinare

(1) Sancţiunile disciplinare se aplică de către directorul Serviciului Vamal:

a) în termen de 6 luni de la data săvîrşirii abaterii, cu excepţiile prevăzute de Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și de Codul muncii al Republicii Moldova;

b) în termen de o lună de la data constatării abaterii disciplinare de către angajator, în urma efectuării unei anchete de serviciu, iar în cazul în care funcționarul vamal se află în concediu anual de odihnă, în concediu de studii sau în concediu medical acest termen se suspendă pînă la revenirea acestuia la serviciu.

(2) Sancţiunea disciplinară, exceptînd avertismentul, nu poate fi aplicată decît după o cercetare prealabilă a faptei imputate de către comisia de disciplină. Cercetarea prealabilă impune aplicarea sancţiunii disciplinare după investigarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea echitabilă a funcţionarului vamal.

(3) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, de circumstanţele în care aceasta a fost săvîrşită, de comportamentul funcţionarului vamal în timpul serviciului, precum şi de existenţa altor sancţiuni disciplinare al căror termen nu a expirat.

(4) Constituirea, componenţa și atribuţiile comisiei de disciplină, precum şi procedura de efectuare a anchetei de serviciu și de aplicare a sancţiunilor disciplinare se stabilesc printr-un regulament aprobat prin ordinul directorului.

(5) Termenul de acţiune a sancţiunii disciplinare nu poate depăşi un an de la data aplicării.

(6) Dacă, pe parcursul acestui an, funcționarul vamal nu este supus unei noi sancțiuni, se consideră că acestuia nu i s-a aplicat sancțiune disciplinară.

(7) Actul administrativ de sancţionare disciplinară poate fi atacat în instanța de judecată, în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără respectarea procedurii prealabile.

Art 53 Legea Cu privire la Serviciul Vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №302 din 21.12.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului