Articolul 23 din Legea Cu privire la medicamente în Republica Moldova. Cerinţele faţă de informaţia despre medicamente şi publicitatea lor

(1) Informaţia despre medicamente trebuie să întrunească următoarele cerinţe:

a) să fie obiectivă, judicioasă, actuală şi bazată pe date ştiinţifice şi documente oficiale;

b) să aibă un conţinut suficient şi o descriere adecvată nivelului destinatarilor (medici, farmacişti şi pacienţi);

c) să contribuie la folosirea eficientă a medicamentelor;

d) să nu inducă în eroare consumatorul;

e) să încurajeze utilizarea raţională a medicamentelor.

(2) Publicitatea medicamentelor trebuie să întrunească următoarele cerinţe:a) să fie veridică, obiectivă şi bazată pe documente oficiale;

b) să nu stimuleze populaţia la folosirea excesivă a medicamentelor;

c) să nu producă o impresie exagerată despre compoziţia şi originea medicamentului sau calităţile lui medicale.

(3) Este interzisă publicitatea medicamentelor prin care consumatorului i se sugerează că administrarea lor îi va ameliora starea sănătăţii, iar renunţarea la ele se va solda cu agravarea ei, publicitatea care afirmă că medicamentul nu are reacţii adverse sau care îndeamnă să nu fie consultat medicul.

(4) Regulamentul cu privire la promovarea şi publicitatea medicamentelor se aprobă de către Guvern.

Art 23 Legea Cu privire la medicamente în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1409 din 17.12.1997

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului