Articolul 56 din Legea Privind actele de stare civilă în Republica Moldova. Declaraţia de deces

(1) Declaraţia de deces se face în termen de 3 zile de la data acestuia. În acest termen se cuprinde atît ziua în care s-a produs decesul, cît şi ziua în care se face declaraţia.

(2) Au obligaţia de a face declaraţia de deces membrii familiei sau rudele decedatului, iar în lipsa acestora – colocatarii, vecinii, administraţia imobilului, medicul sau altă persoană din unitatea sanitară unde s-a produs decesul.

(3) În cazul decedării persoanei în penitenciar sau într-o instituţie de protecţie socială, obligaţia de a face declaraţia de deces revine administraţiei instituţiei respective.

(4) La înregistrarea decesului, organul de stare civilă va cere declarantului prezentarea actului de identitate şi a livretului militar sau a adeverinţei de recrutare a persoanei decedate, acestea fiind reţinute pentru a fi remise poliţiei şi comisariatului militar pînă la data de 15 a lunii următoare. Absenţa actelor în cauză nu va împiedica înregistrarea decesului, însă se va cere o explicaţie în scris privind motivele neprezentării lor.

(5) Cînd decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor acţiuni violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, pentru întocmirea actului de deces, de rînd cu certificatul medical constatator al decesului, este necesară şi dovada respectivă, eliberată de poliţie sau procuratură, din care să rezulte că una din aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.

(6) În cazul în care se declară decesul unui copil a cărui naştere nu a fost declarată în termenele prevăzute de prezenta lege, organul de stare civilă va întocmi mai întîi actul de naştere, iar apoi cel de deces.

(7) În cazul unui cadavru neidentificat, înregistrarea decesului se va face pe baza documentelor prevăzute de prezenta lege, precum şi a procesului-verbal întocmit de medic, în care se va indica: vîrsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data şi cauza decesului. La rubrica ²Numele şi prenumele² din actul de deces se va înscrie ²necunoscut².

(8) În cazurile prevăzute la alin.(7), datele privind identitatea cadavrului, stabilite ulterior de către autorităţile competente, se comunică organului stare civilă pentru a fi înscrise, prin menţiune, pe actul de deces respectiv. Menţiunea se comunică organului stare civilă, care are în păstrare actul de naştere, poliţiei şi, după caz, comisariatului militar.

Art 56 Legea Privind actele de stare civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 26.04.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului