Articolul 71 din Legea Privind actele de stare civilă în Republica Moldova. Modul înscrierii menţiunilor

(1) Comunicările prevăzute la art.70 din prezenta lege se înregistrează în registrul de intrare-ieşire a corespondenţei, după care menţiunile se înscriu pe primul exemplar al actelor de stare civilă. În registrul de intrare-ieşire a corespondenţei se consemnează numărul de ordine al actului de stare civilă pe care s-a înscris menţiunea, după care comunicarea respectivă se remite Arhivei registrelor în vederea înscrierii aceloraşi menţiuni pe exemplarul al doilea al actului de stare civilă.

(2) În cazul în care registrele de stare civilă care includ primul exemplar al actelor de stare civilă sînt distruse sau pierdute, comunicarea se remite, în vederea înscrierii menţiunii, Arhivei registrelor la care se află exemplarul al doilea al actelor de stare civilă. În comunicare se indică cauza neînscrierii menţiunii pe primul exemplar. Atunci cînd lipseşte şi registrul care include al doilea exemplar al actelor de stare civilă, comunicarea se păstrează în dosarul menţiunilor neînscrise.

(3) Dacă menţiunea comunicată nu corespunde cu datele din actul de stare civilă pe care urmează să fie înscrisă, comunicarea se restituie organului emitent pentru precizarea şi definitivarea datelor incluse în ea.

(4) Încetarea căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a decesului unuia dintre soţi, prin anularea căsătoriei sau prin declararea nulităţii ei, precum şi prin divorţ, se înscrie, prin menţiune, pe actul de căsătorie şi pe cele de naştere ale foştilor soţi.

(5) Menţiunea privind acordarea sau pierderea cetăţeniei Republicii Moldova se înscrie pe actul de naştere şi, după caz, pe cel de căsătorie, în temeiul comunicării primite de la organele competente.

(6) De pe actele de stare civilă care au menţiunea de pierdere a cetăţeniei Republicii Moldova se eliberează, la cererea solicitanţilor, certificate în care se vor înscrie menţiunile existente în act.

(7) Orice menţiune înscrisă pe actul de stare civilă va conţine datele de identificare ale actului în temeiul căruia a fost înscrisă, va fi semnată de către funcţionarul responsabil, aplicîndu-se sigiliul.

(8) Modelele menţiunilor ce se înscriu pe actele de stare civilă se elaborează de către Agenţia Servicii Publice.

Art 71 Legea Privind actele de stare civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 26.04.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului