Articolul 69 din Legea Privind actele de stare civilă în Republica Moldova. Temeiurile înscrierii menţiunilor

(1) În actele de naştere şi, după caz, în cele de căsătorie, de divorţ sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, precum şi alte menţiuni similare.

(2) Menţiunile, rectificările şi completările respective în actele de stare civilă se înscriu pe baza:

a) actului de căsătorie, de divorţ sau hotărîrii judecătoreşti privind anularea sau nulitatea căsătoriei;

b) cererii părinţilor sau hotărîrii judecătoreşti privind stabilirea paternităţii;

c) hotărîrii judecătoreşti privind contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii ori privind excluderea datelor din rubrica referitoare la tată din actul de naştere al copilului;

d) cererii mamei care nu este căsătorită cu tatăl copilului, precum şi a însuşi copilului care a atins majoratul, cu privire la completarea rubricii referitoare la tată din actul de naştere al copilului, la modificarea sau omiterea acestor date;

e) hotărîrii judecătoreşti privind încuviinţarea, anularea sau nulitatea adopţiei, precum şi a actului de adopţie;

f) actului de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui;

g) deciziei organul stare civilă cu privire la schimbarea numelui de familie şi/sau prenumelui copilului minor;

h) actului de deces;

i) actului eliberat de către organele competente cu privire la identificarea cadavrului, dacă decesul respectiv a fost înregistrat anterior cu menţiunea ²necunoscut²;

j) actului eliberat de către organele competente cu privire la rectificarea actului de deces al persoanei jertfă a represiunilor;

k) deciziei organului stare civilă privind modificarea, rectificarea sau completarea actului de stare civilă (art.67 din prezenta lege) ori privind anularea acestuia (art.62, 63 şi 64 din prezenta lege);

l) hotărîrii judecătoreşti privind modificarea, rectificarea, completarea sau anularea actului de stare civilă ori privind anularea menţiunilor de pe acesta;

m) actului privind acordarea sau pierderea cetăţeniei.

n) declaraţiei pe propria răspundere cu privire la înscrierea naţionalităţii sau apartenenţei etnice.

Art 69 Legea Privind actele de stare civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №100 din 26.04.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului