Articolul 43 din Legea Privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă în Republica Moldova. Controlul exercitat de către procuror

(1) Controlul exercitat de către procuror asupra activității contrainformative se efectuează de către procurorii din cadrul Procuraturii Generale, abilitați în acest sens de către Procurorul General.

(2) Controlul se efectuează fie în baza petițiilor depuse de către persoanele ale căror drepturi și interese legitime se presupune că au fost încălcate, fie, din oficiu, în cazul în care procurorului i-au devenit cunoscute informații despre încălcarea legislației în legătură cu desfășurarea măsurilor contrainformative, dacă faptele respective pot constitui infracțiuni.

(3) În cadrul controlului exercitat de către procuror, informația privind persoanele care au colaborat sau colaborează confidențial cu Serviciul poate fi prezentată doar procurorului din categoria celor menționați la alin. (1), abilitat în acest sens prin ordinul Procurorului General. Informația respectivă se prezintă doar dacă aceasta este în legătură directă cu obiectul controlului efectuat și doar dacă este absolut necesară realizării controlului respectiv.

(4) Înainte de a fi abilitați să exercite controlul asupra activității contrainformative, procurorilor li se perfectează dreptul de acces la secretul de stat, dacă nu dispun de dreptul respectiv.

Art 43 Legea Privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №179 din 07.07.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului