Articolul 28 din Legea Privind executorii judecătoreşti* în Republica Moldova. Sesizarea Colegiului disciplinar

(1) Sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară săvârșită de executorul judecătoresc (în continuare – sesizare) se înaintează Colegiului disciplinar de către ministrul justiției, Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătoreşti, Comisia de etică profesională şi de către persoanele care invocă lezarea drepturilor sau a intereselor lor legitime în procedura de executare.

(2) Sesizarea trebuie să conțină:

a) numele și prenumele/denumirea autorului sesizării;

b) domiciliul/sediul sau adresa de poștă electronică a autorului sesizării;

c) numărul procedurii de executare și calitatea procesuală a autorului sesizării, după caz;

d) numele și prenumele executorului judecătoresc în privința căruia se invocă săvârșirea unei abateri disciplinare;

e) descrierea succintă și clară a faptei care poate constitui abatere disciplinară, inclusiv data și locul săvârșirii faptei;

f) indicarea și anexarea, după caz, a probelor care confirmă fapta invocată sau indicarea persoanelor care ar putea confirma cele relatate de autorul sesizării, dacă acestea există la momentul înaintării sesizării;

g) semnătura autorului sesizării sau a reprezentantului lui legal ori împuternicit, iar în cazul sesizării înaintate în formă electronică – semnătura electronică.

(3) Sesizarea depusă prin reprezentant trebuie să fie însoțită, după caz, de mandatul avocatului, procură (semnată olograf sau cu semnătura electronică), care confirmă împuternicirile reprezentantului.

(4) Dacă sesizarea nu corespunde cerințelor prevăzute la alin. (2) și alin. (3), Colegiul disciplinar indică autorului sesizării neajunsurile constatate și acordă acestuia un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care autorul sesizării nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, sesizarea se respinge ca fiind inadmisibilă.

(5) Colegiul disciplinar examinează sesizarea prin prisma respectării condițiilor prevăzute de prezenta lege și dispune, printr-o decizie nesusceptibilă de atac, în lipsa părților, după caz:

a) respingerea sesizării ca fiind inadmisibilă; sau

b) admiterea sesizării și intentarea procedurii disciplinare.

(6) Sunt respinse ca inadmisibile sesizările care:

a) sunt înaintate de alți subiecți decât cei prevăzuți la alin. (1);

b) nu întrunesc condițiile de formă și de conținut prevăzute la alin. (2);

c) sunt depuse de către persoane neîmputernicite;

d) descriu fapte ce pot constitui abateri disciplinare pentru care a expirat termenul de prescripție prevăzut la art. 25 alin. (1);

e) au același obiect și aceleași temeiuri depuse în privința aceluiași executor judecătoresc și declarate anterior inadmisibile de către Colegiul disciplinar.

(7) Decizia privind respingerea sesizării ca fiind inadmisibilă se adoptă cu votul unanim al membrilor Colegiului disciplinar prezenți la ședință. Aceasta trebuie să fie motivată și să facă referire la neajunsurile constatate de colegiu potrivit alin. (6).

(8) Decizia privind admiterea sesizării și intentarea procedurii disciplinare este adoptată cu votul a cel puțin unui membru al Colegiului disciplinar și nu se motivează.

(9) În cazul în care sunt mai multe sesizări care privesc aceeași faptă şi acelaşi executor judecătoresc, acestea se conexează și se examinează într-o singură procedură.

Art 28 Legea Privind executorii judecătoreşti* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №113 din 17.06.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului