Articolul 29 din Legea Privind executorii judecătoreşti* în Republica Moldova. Procedura disciplinară

(1) Data examinării în fond a sesizării se stabilește într-un termen rezonabil de la data admiterii sesizării și intentării procedurii disciplinare. Aceasta este comunicată persoanei care a înaintat sesizarea, precum și executorului judecătoresc vizat.

(2) Colegiul disciplinar asigură accesul autorului sesizării, al executorului judecătoresc şi al reprezentanților acestora la sesizare și la dosarul disciplinar.

(3) Ședințele Colegiului disciplinar sunt publice, cu excepţia cazurilor în care Colegiul disciplinar decide, din oficiu sau în baza cererii scrise a executorului judecătoresc, a autorului sesizării sau a altor participanți la procedura disciplinară, examinarea cauzei disciplinare în şedinţă închisă pentru a preveni divulgarea unor informaţii confidenţiale din cadrul procedurii de executare sau pentru protecţia vieţii private.

(4) Procedura de examinare a cauzelor disciplinare se desfășoară în limba română. Actele aferente activității Colegiului disciplinar se emit în limba română.

(5) Executorul judecătoresc este obligat să prezinte Colegiului disciplinar copia autentificată de pe materialele din dosarul de executare care este obiect al sesizării şi orice alte acte relevante pentru examinarea sesizării într-un termen rezonabil stabilit de Colegiul disciplinar.

(6) Membrii Colegiului disciplinar sunt în drept să solicite executorului judecătoresc prezentarea opiniei şi a altor probe necesare pentru elucidarea faptelor invocate în sesizare.

(7) Ședința Colegiului disciplinar de examinare în fond a sesizării se desfășoară cu prezența autorului sesizării și a executorului judecătoresc vizat. Neprezentarea nejustificată în ședința Colegiului disciplinar a autorului sesizării, a executorului judecătoresc sau a reprezentanților acestora nu împiedică examinarea cauzei disciplinare.

(8) În timpul examinării cauzei disciplinare, autorul sesizării şi executorul judecătoresc pot beneficia de asistenţă juridică. Executorul judecătoresc, avocatul sau reprezentantul acestuia are dreptul să își expună opinia, să dea explicaţii, să prezinte probe şi să formuleze cereri. La şedinţe pot fi invitați şi audiaţi specialişti şi experţi.

(9) În cazul în care, pe parcursul examinării sesizării, se constată că actele executorului judecătoresc care constituie obiect al sesizării sunt în acelaşi timp obiect de examinare în cadrul unui litigiu în instanţa de judecată, Colegiul disciplinar, după caz, suspendă examinarea sesizării până la pronunţarea unei decizii definitive a instanţei judecătoreşti.

(10) Retragerea sesizării poate constitui temei de încetare a procedurii disciplinare doar în cazul în care în procesul examinări sesizării nu sunt constatate fapte care au dus la lezarea drepturilor altor persoane interesate sau a altor interese ocrotite de lege.

(11) Dacă, în procesul de examinare a cauzei disciplinare, identifică elementele altor abateri disciplinare decât cele invocate în sesizare, Colegiul disciplinar informează despre aceasta ministrul justiției și Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

(12) Cauza disciplinară se examinează în cel mult 6 luni de la data înregistrării sesizării. Ținând cont de complexitatea cauzei, de comportamentul participanților, în baza unei solicitări motivate a membrului raportor, președintele Colegiului disciplinar poate prelungi termenul de examinare a cauzei disciplinare până la cel mult 9 luni.

Art 29 Legea Privind executorii judecătoreşti* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №113 din 17.06.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului