Articolul 33 din Legea Privind executorii judecătoreşti* în Republica Moldova. Înregistrarea formelor de organizare a activității executorilor judecătorești

(1) Biroul individual/biroul asociat al executorilor judecătorești se înregistrează în circumscripția judecătoriei pentru care au fost învestiți în funcție executori judecătorești. Înregistrarea se face de Ministerul Justiției în termen de 10 zile de la data prezentării următoarelor acte:

a) cererea de înregistrare;

b) declarația de fondare a biroului individual/decizia de fondare a biroului asociat al executorilor judecătorești;

c) copiile de pe actele care confirmă adresa sediului biroului individual/a biroului asociat al executorilor judecătorești;

d) informația cu privire la datele de contact ale executorilor judecătorești (numărul de telefon, adresa de poștă electronică și adresa poștală a sediului);

e) avizul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești privind corespunderea sediului și stabilirea programului de activitate.

(2) Denumirea biroului individual include numele şi prenumele executorului judecătoresc. Biroul asociat al executorilor judecătorești poate avea denumire proprie.

(3) Schimbarea sediului biroului individual/a biroului asociat al executorilor judecătorești se face printr-o cerere înaintată Ministerului Justiției, la care se anexează:

a) copiile de pe actele care confirmă adresa sediului biroului individual al executorului judecătoresc/al biroului asociat al executorilor judecătorești și drepturile deținute asupra acestuia;

b) avizul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești privind schimbarea sediului;

c) procesul-verbal cu privire la schimbarea sediului, în cazul biroului asociat de executori judecătorești;

d) informația cu privire la datele de contact ale executorilor judecătorești (numărul de telefon, adresa de poștă electronică și adresa poștală a sediului).

(4) Dizolvarea biroului individual/a biroului asociat al executorilor judecătorești se efectuează în conformitate cu legislaţia civilă. Biroul individual/biroul asociat al executorilor judecătorești se radiază la cererea executorului judecătoresc, după caz a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, înaintată Ministerului Justiției, la care se anexează:

a) decizia de dizolvare a biroului individual/biroului asociat al executorilor judecătorești;

b) certificatul privind lipsa restanțelor față de bugetul public național;

c) copia de pe buletinul de identitate;

d) confirmarea notificării Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești despre intenția dizolvării.

(5) Refuzul înregistrării biroului individual/biroului asociat al executorilor judecătorești poate fi contestat în instanța de judecată.

(6) Executorul judecătoresc este în drept să modifice forma de organizare a activităţii în condiţiile prezentei legi.

Art 33 Legea Privind executorii judecătoreşti* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №113 din 17.06.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului