Articolul 26-3 din Legea Viei şi vinului* în Republica Moldova. Registrele vitivinicole

(1) Registrele vitivinicole de evidenţă sînt:

a) registrul de intrări-ieşiri pentru vin şi pentru produse pe bază de must şi vin;

b) registrul procedeelor tehnologice;

c) registrul de intrări-ieşiri pentru deţinerea şi utilizarea unor produse;

d) registrul de îmbuteliere;

e) registrul de evidenţă a cantităţii şi calităţii strugurilor recepţionaţi;

f) – abrogat.

(2) Înregistrările în registrul de intrări-ieşiri se efectuează după cum urmează:

a) pentru intrări - cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei recepţionării, şi

b) pentru ieşiri - cel tîrziu în a treia zi lucrătoare.

(3) Înregistrările în registrul procedeelor tehnologice se efectuează în ziua lucrătoare imediat următoare datei efectuării procedeului tehnologic.

(4) Registrele vitivinicole de evidenţă trebuie păstrate minimum 5 ani de la ultima înscriere efectuată în acestea.

(5) Unităţile vitivinicole trebuie sa încheie registrele vitivinicole de evidenţă anual, pentru campania de producţie vitivinicolă. În cadrul bilanţului anual se efectuează inventarul stocurilor. Soldul stocurilor existente trebuie să figureze ca “intrare” în registrele campaniei anuale următoare.

Art 26-3 Legea Viei şi vinului* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №57 din 10.03.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului