Articolul 130 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Condiţiile de participare la licitaţie

(1) La licitaţie se admit persoanele care au depus la timp cerere de participare şi au prezentat documentele necesare.

(2) Doritorii de a participa la licitaţie prezintă următoarele documente:

a) cerere de participare la licitaţie, în care indică preţul propus pentru bunul scos la licitaţie;

b) copie de pe documentul de plată care confirmă depunerea acontului în mărimea stabilită la art.129 din prezentul cod şi a taxei de participare pe contul bancar indicat în anunţul despre organizarea licitaţiei;

c) procură, după caz, pentru dreptul de a participa la licitaţie.

(3) Primirea cererilor şi a documentelor se încheie cu o zi înainte de data licitaţiei.

(4) Datele despre persoanele care au depus cerere de participare la licitaţie şi numărul cererilor sînt confidenţiale.

(5) Executorul judecătoresc înregistrează persoana care a depus cerere în calitate de participant la licitaţie. În cazul în care persoana nu a respectat cerinţele referitoare la întocmirea şi la prezentarea documentelor sau nu are dreptul de a participa la licitaţie, executorul judecătoresc refuză să o înregistreze.

(6) Persoana care a depus cerere de participare la licitaţie este în drept să o retragă, adresînd un demers scris înainte de începutul licitaţiei.

Art 130 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului