Articolul 253 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Particularităţile executării pedepsei în centrul de detenţie pentru minori şi tineri

(1) Regimul de deţinere în centrul de detenţie pentru minori şi tineri corespunde regimului stabilit pentru penitenciarul de tip semiînchis, cu excepţiile prevăzute de prezenta secţiune.

(2) Condamnatul minor poate beneficia:

a) în regim iniţial - de o întrevedere de scurtă durată o dată în lună şi de o întrevedere de lungă durată o dată în trimestru;

b) în regim comun - de o întrevedere de scurtă durată o dată în săptămînă şi de o întrevedere de lungă durată o dată în două luni;

c) în regim de resocializare - de o întrevedere de scurtă durată o dată în săptămînă, cu dreptul de a se deplasa în afara penitenciarului însoţit de reprezentantul său legal, şi la o întrevedere de lungă durată o dată în două luni, cu dreptul de a locui împreună cu familia într-un spaţiu locativ separat pe teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui;

d) - abrogată.

(3) În modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, suplimentar la cele prevăzute în secţiunea a 5-a din prezentul capitol şi în alin.(2) al prezentului articol, condamnaţilor le pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:

a) acordarea dreptului de a vizita manifestări cultural-distractive şi sportive în afara penitenciarului, fiind însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, pe o durată de cel mult 8 ore;

b) acordarea dreptului de a ieşi din penitenciar, fiind însoţiţi de reprezentanţii lor legali, pe o durată de cel mult 8 ore.

(4) Vizitarea de către condamnaţi a manifestărilor cultural-distractive şi sportive pe timp de noapte este interzisă.

Art 253 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului