Articolul 261-1 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Supravegherea persoanei în perioada pentru care a fost suspendată parţial executarea pedepsei

(1) Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărîrea privind suspendarea parţială a executării pedepsei organului de probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului.

(2) Condamnatul cu privire la care a fost suspendată parţial executarea pedepsei semnează în instanţa de judecată obligaţia de a se prezenta, în termen de 5 zile după executarea pedepsei cu închisoare, la organul de probaţiune.

(3) Organul de probaţiune, în termen de 5 zile, comunică instanţei de judecată despre luarea la evidenţă a condamnatului.

(4) Organul de probaţiune întreprinde acţiuni de supraveghere şi probaţiune a condamnatului, inclusiv de respectare a restricţiilor stabilite de instanţă, pe perioada pentru care a fost suspendată parţial executarea pedepsei şi, în cazul survenirii condiţiilor prevăzute în art.901 alin.(6) şi (7) din Codul penal, înaintează instanţei de judecată demersul respectiv. Demersul se depune la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea organul de probaţiune. Hotărîrea definitivă a instanţei de judecată se trimite, în termen de 5 zile, instanţei care a judecat cauza în fond pentru a fi anexată la dosar.

(5) Condamnatul poate părăsi, pe un termen mai mare de 5 zile, sau schimba domiciliul şi/sau reşedinţa, comunicînd, în prealabil, în scris, despre aceasta organului care exercită controlul asupra comportamentului lui.

(6) La expirarea perioadei de probaţiune stabilite, organul de probaţiune, în termen de 5 zile, comunică instanţei care a judecat cauza în fond despre încetarea acţiunilor de supraveghere.

Art 261-1 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului