Articolul 183 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Modul de executare a pedepsei amenzii

(1) Amenda se achită de către condamnat în mod benevol în termen de 30 de zile de la data stabilirii ei.

(11) După achitarea de către condamnat a amenzii, instituţia bancară este obligată, în termen de 2 zile lucrătoare, să includă informaţia privind achitarea amenzii în Registrul debitorilor, ţinut de către Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti. Conţinutul, modul de ţinere a Registrului debitorilor şi modalităţile de acces la acesta sînt reglementate de Guvern.

(2) Instanţa de judecată verifică în Registrul debitorilor dacă amenda a fost achitată. În cazul în care condamnatul nu a achitat amenda, instanţa, în decursul a 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii, trimite executorului judecătoresc documentul executoriu pentru încasarea silită a amenzii.

(3) Executorul judecătoresc verifică în Registrul debitorilor dacă amenda a fost achitată şi, în cazul în care nu a fost achitată de către condamnat, intentează procedura de executare şi execută documentul executoriu în conformitate cu prevederile cărţii întîi a prezentului cod. Concomitent cu amenda, se vor încasa şi cheltuielile de executare.

(31) Dacă executorul judecătoresc constată că amenda a fost achitată, acesta întocmeşte o încheiere privind refuzul de a primi documentul executoriu spre executare, informînd despre aceasta instanţa de judecată.

(4) În cazul în care executarea silită nu a fost posibilă din cauza lipsei sau insuficienţei de bunuri sau din cauza eschivării cu rea-voinţă de la achitarea amenzii, executorul judecătoresc solicită instanţei care a judecat cauza în fond să adopte o încheiere în condiţiile art.64 din Codul penal.

(5) În cazul condamnatului care execută pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, instanţa de judecată trimite titlul executoriu de încasare silită a amenzii penitenciarului care asigură executarea pedepsei. În cazul în care persoana, pînă la liberare din locul de detenţie, nu a achitat amenda, penitenciarul trimite titlul executoriu executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul condamnatului, fapt despre care comunică instanţei de judecată.

Art 183 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului