Articolul 210-1 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Dreptul la petiţionare şi măsuri pentru asigurarea dreptului la petiţionare

(1) Dreptul la petiţionare al persoanelor condamnate este garantat.

(2) Depunerea petiţiilor de către condamnaţi şi primirea condamnaţilor în audienţă se efectuează în conformitate cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(3) Condamnaţii formulează petiţiile numai·în nume propriu şi în chestiuni ce îi vizează personal.

(4) Petiţiile condamnaţilor adresate administraţiei penitenciarului se examinează în termenele prevăzute de Legea cu privire la petiţionare. Petiţiile condamnaţilor minori se examinează în mod preferenţial.

(5) Dreptul la petiţionare al condamnatului minor îl exercită însuşi condamnatul minor, reprezentanţii lui legali sau, în cazul lipsei acestora, organul de tutelă şi curatelă din raza instituţiei penitenciare. Orice răspuns sau decizie luată în privinţa condamnatului minor ca rezultat al examinării petiţiei acestuia urmează a fi comunicată în mod obligatoriu şi reprezentanţilor săi legali, iar în lipsa lor, autorităţii tutelare respective.

(6) La examinarea petiţiilor condamnaţilor minori, audierea acestora, iar în caz de necesitate, motivarea şi explicarea deciziei sau a conţinutului răspunsului, inclusiv explicarea modalităţii de contestare, se efectuează cu implicarea personalului specializat de educatori, psihologi sau asistenţi sociali în raport cu nivelul de înţelegere al minorului.

(7) Cheltuielile pentru exercitarea dreptului la petiţionare al condamnaţilor minori sînt suportate, de regulă, de către ei personal. În cazul în care condamnaţii minori nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare sau altor autorităţi publice, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale interguvernamentale sînt suportate de către administraţia penitenciarului.

Art 210-1 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului