Articolul 152 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Executarea hotărîrilor privind efectuarea de către debitor a unor acte obligatorii

(1) La executarea hotărîrii prin care debitorul este obligat să efectueze anumite acte nelegate de remiterea unor sume de bani sau a unor bunuri, executorul judecătoresc somează debitorul să-şi execute obligaţia în cel mult 10 zile de la primirea somaţiei, dacă hotărîrea nu prevede altfel.

(2) În cazul în care debitorul nu execută hotărîrea, creditorul este în drept să efectueze, sub controlul executorului judecătoresc, din contul debitorului, actele prevăzute în hotărîre. Executorul judecătoresc consemnează acest fapt într-un proces-verbal.

(3) Dacă efectuarea actelor de către creditor este imposibilă, iar debitorul refuză executarea hotărîrii, executorul judecătoresc încheie un proces-verbal şi înaintează un demers instanţei de judecată care a adoptat hotărîrea, pentru a stabili modul de executare a acesteia şi de aplicare a sancţiunii faţă de debitor.

(4) Hotărîrile judecătoreşti privind efectuarea unor acte obligatorii de către organele colegiale se execută prin adoptarea actului respectiv prin vot nominal în cadrul şedinţei acestuia. În cazul în care organul colegial nu a executat hotărîrea judecătorească, instanţa, în baza procesului-verbal de constatare întocmit de executorul judecătoresc, va aplica membrilor organului colegial, obligaţi să execute hotărîrea, sancţiunea prevăzută de lege.


Art 152 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului