Articolul 271 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave

(1) Liberarea de la executarea pedepsei din cauza bolii, în temeiul art. 95 din Codul penal, se dispune de către instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei.

(2) Demersul instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei, împreună cu raportul medical şi dosarul personal al condamnatului, se depune în termen de 5 zile de la data constatării bolii.

(3) Hotărîrea instanţei de judecată privind liberarea persoanelor deţinute de executarea pedepsei cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical se trimite administraţiei locului de deţinere, iar în privinţa altor persoane - organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află instanţa de judecată, care asigură însoţirea şi plasarea lor în instituţia medicală respectivă.

(4) În cazul în care persoana a părăsit instituţia medicală şi locul aflării ei nu este cunoscut, instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia medicală dispune darea ei în căutare. Încheierea privind căutarea se execută de către organele afacerilor interne.

(5) Despre faptul însănătoşirii persoanei, instituţia medicală comunică instanţei de judecată care a dispus aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical pentru soluţionarea chestiunii privind executarea în continuare a hotărîrii.

(6) Hotărîrea instanţei de judecată privind înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă se execută în modul stabilit de prezentul cod.

Art 271 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului