Articolul 281 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Obligaţiile administraţiei penitenciarului privind informarea organelor afacerilor interne şi a instituţiei medicale

(1) În cazul liberării condamnatului care execută pedeapsa în penitenciar, administraţia penitenciarului, cu cel puţin 7 zile înainte de data la care urmează să fie liberat, informează organul afacerilor interne despre liberarea din locul de deţinere a condamnatului pentru infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi a persoanei perspectiva condamnării căreia a determinat aplicarea unor măsuri de protecţie de stat, în conformitate cu Legea cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal. Organul afacerilor interne întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care au acordat ajutor în procesul penal.

(2) În cazul în care condamnatul suferă de tuberculoză, administraţia penitenciarului, cu cel puţin 7 zile înainte de data la care acesta urmează să fie eliberat, informează instituţia medicală specializată în a cărei rază teritorială se află domiciliul condamnatului pentru a fi luat la evidenţă.

Art 281 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului