Articolul 48 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Exercitarea prin reprezentanţi a drepturilor în procedura de executare

(1) Persoana fizică în privinţa căreia nu a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară sub forma tutelei îşi poate exercita personal sau prin reprezentanţi drepturile în procedura de executare.

(2) Participarea personală nu atrage decăderea din dreptul de a avea în procedura de executare un reprezentant.

(3) Debitorul nu poate realiza prin reprezentant obligaţiile indicate în documentul executoriu dacă acestea au caracter strict personal.

(4) Creditorul nu poate fi reprezentat la executarea documentelor executorii care implică participarea sa personală.

(5) Persoana juridică poate fi reprezentată în procedura de executare de către organele sale, care acţionează în limitele împuternicirilor acordate prin lege, statut sau prin regulament, ori de către reprezentanţi.

Art 48 Сodul de executare al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №443 din 24.12.2004

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului