Articolul 154 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova. Staliile

(1) Staliile, care înseamnă timpul acordat navlositorului de către transportator pentru încărcarea navei, se stabilesc prin acordul părţilor, iar în lipsa unui astfel de acord, prin uzanţele portului de încărcare.

(2) Staliile se calculează în zile, ore şi minute de muncă, începînd cu ziua imediat următoare zilei în care a fost prezentată notificarea privind punerea navei la dispoziţie spre încărcare. Se exceptă din calculul staliilor timpul în care nu s-a efectuat încărcarea din cauze dependente de transportator sau în virtutea unor forţe majore, sau a condiţiilor hidrometeorologice care ameninţă integritatea mărfurilor sau împiedică încărcarea fără de pericole. Timpul în care nu se efectuează încărcarea din cauze dependente de navlositor intră în calculul staliilor.

(3) Dacă încărcarea s-a efectuat înainte de curgerea staliilor, timpul real consumat pentru încărcare se consideră stalii.

(4) Pentru terminarea încărcării înainte de expirarea staliilor, poate fi stabilită navlositorului, prin acord între părţi, o indemnitate de celeritate, denumită despatch. În lipsa unui acord între părţi, despatch-ul va fi egal cu jumătate din taxa de staţionare a navei.

Art 154 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №599 din 30.12.1999

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului