Articolul 186 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova. Noţiunea de contract de transport maritim de pasageri

(1) Prin contractul de transport maritim de pasageri, transportatorul îşi asumă obligaţia de a transporta pînă în portul de destinaţie pasagerul, bagajul de cabină şi bagajele predate în magazia de bagaje şi de a le preda persoanei împuternicite legal. În cadrul acestui contract, pasagerul îşi asumă obligaţia de a plăti taxa de călătorie, iar dacă a predat bagaje în magazia de bagaje, şi taxa pentru transportul lor.

(2) Transportul pasagerului include timpul în care acesta, cu bagajul lui de cabină, este dus de pe mal spre navă cu ambarcaţiunea transportatorului, costul acestui transport intrînd în costul biletului de călătorie, durata îmbarcării, timpul în care pasagerul şi bagajul lui de cabină sînt transportaţi pe mare şi durata debarcării.

(3) Transportul bagajelor predate în magazia de bagaje include timpul care începe să curgă din momentul recepţionării bagajelor de către transportator, angajatul sau agentul acestuia, în exerciţiul funcţiunii pe ţărm sau la bordul navei, şi care se termină o dată cu restituirea, în modul stabilit, a bagajelor în portul de destinaţie.

Art 186 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №599 din 30.12.1999

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului