Articolul 6-1 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova. Misiunea, funcțiile și atribuțiile principale ale Agenției Navale

(1) Agenţia Navală este o autoritate administrativă în subordinea organului central de specialitate în domeniul transportului naval.

(2) Misiunea Agenției Navale constă în implementarea politicilor în domeniul transportului naval și supravegherea respectării de către persoanele fizice și juridice a cadrului normativ în acest domeniu în vederea asigurării siguranței navigației și securității navelor și facilităților portuare.

(3) Funcțiile Agenției Navale sînt:

a) implementarea politicii de stat în domeniul transportului naval;

b) asigurarea executării obligațiilor și realizării drepturilor Republicii Moldova care rezultă din prevederile tratatelor internaționale în domeniu și urmărirea executării acestora, în special a cerințelor, standardelor și recomandărilor Organizației Maritime Internaționale;

c) asigurarea aplicării cadrului normativ prin activitatea de certificare, supraveghere continuă și control în domeniu, în conformitate cu legislația privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, precum și în conformitate cu Metodologia de planificare a controlului de stat în baza analizei criteriilor de risc, aprobată de Guvern.

(4) În vederea executării misiunii sale și a funcțiilor de bază, Agenția Navală exercită următoarele atribuții principale:

a) controlul statului-pavilion și statului-port;

b) supravegherea tehnică a navelor, monitorizarea procesului de clasificare și certificare a navelor de către societățile de clasificare recunoscute;

c) evidența, atestarea și brevetarea personalului navigant;

d) supravegherea navigației, controlul și dirijarea traficului de nave pe căile navigabile interne și în porturile Republicii Moldova;

e) supravegherea respectării actelor normative din domeniul siguranței și securității pe căile navigabile interne și în porturile Republicii Moldova;

f) supravegherea securității navelor și a facilităților portuare;

g) constatarea contravențiilor în domeniul transportului naval prevăzute la art. 199, 199-1–199-12, 204, 207, 221-1 din Codul contravențional;

h) efectuarea expertizelor și a constatărilor navale;

i) înscrierea și evidența navelor și ambarcațiunilor sub pavilionul Republicii Moldova;

j) înscrierea navelor în registrul navelor, cu notificarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene;

k) coordonarea activităților de asistență, căutare și salvare în rada portuară și pe căile navigabile naționale, a acțiunilor în caz de sinistru și accident maritim;

l) notificarea operatorilor de nave, operatorilor portuari, agenților maritimi, societăților de clasificare, companiilor de plasare a personalului navigant în cîmpul muncii, altor agenți economici care desfășoară activități în domeniul transportului naval;

m) protecția apelor navigabile naționale împotriva poluării de către nave;

n) asigurarea siguranței navigației maritime comerciale, ocrotirii vieții omenești pe mare, protecției și păstrării mediului marin;

o) supravegherea exploatării în siguranță a navelor înregistrate sub pavilionul Republicii Moldova și implementării sistemelor de management al siguranței la bordul navelor;

p) supravegherea securității construcțiilor hidrotehnice portuare și de navigație;

q) respectarea obligațiilor ce revin statului conform acordurilor și convențiilor internaționale la care Republica Moldova este parte, în domeniul său de activitate;

r) colaborarea cu organismele internaționale din domeniul transportului naval și cu autoritățile similare străine cu funcții de supraveghere, certificare și control, precum și cu cele cu funcții de elaborare a normelor de siguranță în domeniul transportului naval;

s) participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, regulamente, instrucțiuni și de alte norme obligatorii din domeniul transportului naval, înaintarea acestor proiecte sau propuneri organului central de specialitate pentru demararea procedurilor de aprobare;

t) aprobarea, în limitele competențelor, a cerințelor tehnice și standardelor de certificare, a altor acte normative departamentale cu caracter tehnic conforme cu reglementările, standardele, practicile recomandate și procedurile elaborate de Organizația Internațională Maritimă și de alte organisme internaționale din domeniul transportului naval la care Republica Moldova este parte;

u) emiterea, în limitele competenţelor, a deciziilor cu caracter administrativ, a dispozițiilor, avizelor și directivelor operaționale și a celor ce țin de siguranța navigației și securității în port, aprobarea regulamentelor, instrucţiunilor, altor acte cu caracter tehnic care conţin standarde şi proceduri executorii pentru persoanele fizice şi juridice care activează în domeniul transportului naval;

v) emiterea actelor administrative, a mijloacelor acceptabile de punere în conformitate și a materialelor de îndrumare, a căror implementare conferă prezumția de conformitate și care sînt executorii pentru persoanele fizice și juridice care activează în domeniul transportului naval;

w) participarea la elaborarea proiectelor tratatelor internaționale, precum și a propunerilor de aderare a Republicii Moldova la tratatele internaționale în domeniul transportului naval, înaintarea acestora organului central de specialitate pentru promovare;

x) încheierea acordurilor de colaborare, de schimb de experiență și informație de specialitate cu organismele internaționale din domeniul transportului naval și autoritățile similare străine în condițiile legislației privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova;

y) încheierea acordurilor cu societățile de clasificare recunoscute de Guvern sau aflate în proces de recunoaștere, monitorizarea și supravegherea activității acestora în raport cu performanța, examinarea oportunității recunoașterii societăților de clasificare noi, de asemenea înaintarea de propuneri organului central de specialitate privind demararea procedurilor de retragere a recunoașterii acestora.

(5) Procedurile tehnice și administrative de certificare, autorizare și control în domeniul transportului naval se aprobă în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Art 6-1 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №599 din 30.12.1999

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului