Articolul 185 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova. Nulitatea acordului privind exonerarea t ransportatorului de răspundere sau limitarea ei

(1) Dacă transportul mărfurilor se efectuează în bază de conosament, acordul privind exonerarea transportatorului de răspundere sau limitarea ei în alt mod decît cel prevăzut la art.179 şi 183 este nul.

(2) Dacă conosamentul este eliberat în conformitate cu charterul, prevederile alin.(1) se aplică din momentul transmiterii conosamentului către un terţ.

(3) Sub incidenţa alin.(1) nu cad acordurile privind:

a) responsabilitatea transportatorului din momentul recepţionării mărfurilor pînă la încărcarea lor pe navă şi din momentul descărcării mărfurilor pînă la predarea lor;

b) transportul de animale vii şi de mărfuri pe punte;

c) transportul de mărfuri în condiţii speciale, cînd tipul, aspectul şi starea mărfurilor sau circumstanţele, termenele şi condiţiile în care trebuie să se efectueze transportul justifică încheierea unui acord special, dacă nu se eliberează conosament, iar condiţiile de transport sînt incluse într-un act neordonator de mărfuri, care conţine indicaţii în acest sens.

Art 185 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №599 din 30.12.1999

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului