Articolul 160 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova. Denunţarea contractului

(1) Orice parte este în drept să denunţe contractul de transport maritim de mărfuri înainte de plecarea navei, fără a repara celeilalte părţi daunele cauzate astfel, în cazul:

a) declanşării de acţiuni militare sau de alte acţiuni, în timpul cărora apare pericolul capturării navei şi/sau a mărfurilor;

b) blocării portului de plecare sau portului de destinaţie;

c) antrenării navei în executarea unor misiuni speciale pentru necesităţile statului;

d) reţinerii navei la ordinul autorităţilor din motive neimputabile părţilor;

e) interdicţiei, date de autorităţi, scoaterii din portul de plecare sau introducerii în portul de destinaţie a mărfurilor recepţionate spre transportare.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.d) şi e), dacă reţinerea navei este de scurtă durată, contractul de transport maritim de mărfuri nu poate fi denunţat decît cu condiţia reparării daunelor cauzate celeilalte părţi.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1), transportatorul nu suportă cheltuielile de descărcare.

(4) Orice parte este în drept, în unul din cazurile enumerate la alin.(1), să denunţe contractul şi în timpul cursei. Atunci, expeditorul sau navlositorul va repara transportatorului toate cheltuielile suportate la transportul de mărfuri, inclusiv cheltuielile de descărcare, şi va achita navlul proporţional distanţei parcurse de navă cu mărfurile la bord.

Art 160 codul navigaţiei maritime comerciale al republicii moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №599 din 30.12.1999

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului