Articolul 29 din Legea Cu privire la garantarea depozitelor în bănci în Republica Moldova. Procedura de compensare a depozitelor bancare

(1) Dacă depozitele unei instituții membre devin indisponibile, într-un termen de 3 zile lucrătoare din data indisponibilității acestora, lichidatorul prezintă FGDSB lista tuturor deponenților ale căror depozite sunt garantate, precum și mărimea fiecărui depozit garantat per deponent, utilizând principiul vizualizării consolidate a clienților, în conformitate cu actele normative ale FGDSB.

(2) În termen de 4 zile lucrătoare de la recepționarea de la lichidator a informației menționate la alin.(1), FGDSB publică un aviz prin care informează deponenții cu privire la compensarea depozitelor garantate, perioada în care aceasta va avea loc, metoda de plată, locul și numele agentului plătitor, dacă e cazul, precum și toate cerințele și formalitățile necesare pentru obținerea accesului la compensație.

(3) Avizul menționat la alin.(2) este publicat pe pagina web oficială a FGDSB și distribuit prin orice mijloace pe care FGDSB le consideră necesare pentru a ajunge la un număr cât mai mare de deponenți, inclusiv prin platforme de comunicare socială, posturi de televiziune, de radio și ziare.

(4) FGDSB, în calitate de administrator al Fondului de acoperire a depozitelor bancare, începe compensarea depozitelor garantate într-un termen de 7 zile lucrătoare de la data indisponibilității depozitelor.

(5) FGDSB, în calitate de administrator al Fondului de acoperire a depozitelor bancare, poate compensa un depozit garantat prin:

a) plata sumei depozitului garantat către deponent sau către un reprezentant autorizat al acestuia prin intermediul unui agent plătitor;

b) transferul sumei depozitului garantat în contul deținut de deponent într-o altă instituție membră;

c) alte metode de plată, aprobate de Consiliul de administrație.

(6) FGDSB poate selecta una sau mai multe bănci să acționeze în calitate de agent plătitor în procesul de compensare. Consiliul de administrație va aproba criteriile de selectare a agentului plătitor.

(7) Dacă procesul de compensare este realizat prin intermediul unui agent plătitor, acesta, acționând în numele FGDSB, va desfășura procesul de compensare, va identifica deponenții și va colecta documentele în conformitate cu actele normative aprobate de Consiliul de administrație.

(8) Lichidatorul cooperează cu FGDSB în pregătirea procesului de compensare și furnizează FGDSB toate informațiile necesare și solicitate de FGDSB, care includ, însă nu se limitează la:

a) lista deponenților și a depozitelor garantate, utilizând principiul vizualizării consolidate a clienților, precum și orice actualizări ale acestora;

b) date privind dreptul de pretenție și sumele datorate deținătorilor de conturi comune, în baza contractelor de depozit semnate cu instituția membră;

c) informații despre sumele datorate deținătorilor de depozite gajate ca garanție, transmise în garanție, supuse sechestrării sau care sunt obiectul unui litigiu judiciar și constituite în beneficiul persoanelor terțe, în conformitate cu contractele de depozit respective și cu orice alte documente deținute de instituția membră;

d) date privind rețeaua de sucursale ale instituției membre supuse lichidării.

(9) FGDSB nu poartă răspundere pentru nicio întârziere a compensării, cauzată de un impediment justificator.

(10) FGDSB actualizează pagina sa web oficială cu informații relevante privind procesul de compensare și, la solicitare, furnizează deponenților informații privind pretențiile lor, fie la sediul FGDSB, fie la sucursalele instituției membre supuse lichidării.

(11) Dacă un deponent nu este inclus în lista prezentată de lichidator sau are pretenții față de suma depozitului garantat inclusă în listă, acesta are dreptul să conteste acțiunile lichidatorului în conformitate cu prevederile art.38-10 din Legea nr.550/1995 cu privire la lichidarea băncilor.

(12) Dacă, din orice motive, FGDSB a efectuat plăți a căror valoare depășește pretențiile ori suma garantată datorată unui deponent, acesta va solicita deponentului rambursarea sumei, plătite în plus, în Fondul de acoperire a depozitelor bancare, iar dacă deponentul nu face acest lucru, FGDSB recuperează aceste sume pe cale judiciară.

(13) FGDSB informează periodic lichidatorul și Banca Națională cu privire la procesul de compensare, în special cu privire la sumele plătite deponenților.

(14) Consiliul de administrație va aproba și va publica acte normative cu privire la procedura de compensare, care vor reglementa cel puțin următoarele:

a) criteriile de selectare și de desemnare a agentului plătitor;

b) criteriile de autorizare a reprezentanților pentru primirea compensației în locul deponenților și documentele ce urmează a fi prezentate la FGDSB referitoare la această autorizare;

c) documentele ce urmează a fi prezentate de deponenți pentru a confirma dreptul lor la compensare.

Art 29 Legea Cu privire la garantarea depozitelor în bănci în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №160 din 22.06.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului