Articolul 43 din Legea Cu privire la garantarea depozitelor în bănci în Republica Moldova. Împrumuturile de la bănci și organizații internaționale

(1) FGDSB poate contracta împrumuturi în beneficiul Fondului de acoperire a depozitelor bancare, aflat în situația descrisă la art. 42, de la bănci din Republica Moldova și din străinătate, precum și de la organizații financiare internaționale, care pot fi garantate cu active sau creanțe privind veniturile sale viitoare.

(2) FGDSB poate încheia acorduri de finanțare de urgență cu entitățile indicate la alin. (1) pentru a suplini insuficiența de mijloace financiare ale Fondului de acoperire a depozitelor bancare în caz de necesitate.

(3) Consiliul de administrație aprobă contractarea împrumuturilor în temeiul prezentului articol după consultări cu Banca Națională. În cazul în care, în cadrul consultărilor, Banca Națională prezintă o opinie consultativă în defavoarea contractării împrumutului, se vor aplica prevederile art. 44.

(4) Împrumuturile contractate în temeiul prezentului articol sunt atribuite datoriei sectorului public și nu se supun notificării operațiunilor valutare de capital, prevăzute de Legea nr. 62/2008 privind reglementarea valutară.

Art 43 Legea Cu privire la garantarea depozitelor în bănci în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №160 din 22.06.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului