Articolul 3 din Legea Cu privire la garantarea depozitelor în bănci în Republica Moldova. Statutul juridic al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar și al Fondului de acoperire a depozitelor bancare

(1) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (în continuare – și FGDSB) este o persoană juridică de drept public autonomă, independentă față de alte autorități publice, persoane fizice sau juridice, care își exercită atribuțiile ce îi sunt date în competență în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(2) Pentru a asigura instituirea și funcționarea schemei de garantare a depozitelor se creează Fondul de acoperire a depozitelor bancare în calitate de fond de resurse financiare independent, fără personalitate juridică și care este administrat de FGDSB.

(3) Resursele financiare ale Fondului de acoperire a depozitelor bancare și ale Fondului de rezoluție bancară vor fi ținute separat unele față de celelalte și separat față de resursele FGDSB. Evidența contabilă a acestor resurse financiare va fi ținută în mod separat de către FGDSB.

(4) Banca Națională a Moldovei (în continuare – Banca Națională) deschide conturi separate pentru mijloacele financiare necesare activității operaționale a FGDSB și pentru fiecare dintre fondurile administrate.

(5) Se interzice executarea silită sau aplicarea măsurilor de asigurare ori a altor interdicții în privința mijloacelor financiare și a activelor fondurilor administrate în scopul stingerii sau garantării obligațiilor FGDSB sau ale unuia dintre fondurile administrate.

Art 3 Legea Cu privire la garantarea depozitelor în bănci în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №160 din 22.06.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului