Articolul 25 din Legea Privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii în Republica Moldova. Condiţiile de introducere şi punere la dispoziţie pe piaţă a produselor

(1) Introducerea și/sau punerea la dispoziție pe piață a produselor din domeniul de reglementare prevăzut la anexa nr. 3 se realizează în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu cerințele reglementărilor tehnice aplicabile. Produsele se introduc şi/sau se pun la dispoziție pe piaţă numai dacă satisfac cerinţele esenţiale care oferă un nivel adecvat de protecţie intereselor publice, precum sănătate şi siguranţă în general, sănătate şi siguranţă la locul de muncă, protecţie a consumatorilor, protecţie a mediului şi securitate, cu respectarea principiilor internaţionale ale liberei circulaţii a produselor în comerţul interior şi cel internaţional, şi numai dacă sînt însoţite de documente care atestă conformitatea. Persoana responsabilă de introducerea și/sau punerea la dispoziție pe piață a produselor este agentul economic care practică activitate de întreprinzător.

(2) Agenţii economici sînt responsabili, în raport cu rolurile şi obligaţiile prevăzute de reglementările tehnice care transpun legislaţia comunitară de armonizare, pe care aceştia le au la introducerea şi punerea la dispoziţie pe piață a produselor, pentru conformitatea produselor lor cu toate reglementările tehnice aplicabile.

(3) Agenţii economici răspund, de asemenea, pentru garantarea faptului că toate informaţiile pe care le oferă cu privire la produsele lor sînt corecte, complete şi în conformitate cu reglementările tehnice care transpun legislaţia comunitară de armonizare.

(4) Conformitatea produselor din domeniile necuprinse în anexa nr. 3 se evaluează în baza cerințelor esențiale stabilite pentru produsele respective în reglementările tehnice aplicabile.

(5) Conformitatea produselor din domeniile necuprinse în anexa nr. 3 cu cerințele esențiale stabilite pentru produsele respective în reglementările tehnice aplicabile poate fi atestată prin certificate de conformitate, prin certificate şi/sau rapoarte de inspecţie, prin rapoarte de încercări, emise de organismele de evaluare a conformităţii acreditate, precum şi prin declaraţii pe propria răspundere, emise de către producător sau reprezentantul său autorizat.

Art 25 Legea Privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №235 din 01.12.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului