Articolul 29 din Legea Privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii în Republica Moldova. Obligaţiile distribuitorului

(1) Distribuitorul pune la dispoziţie pe piaţă un produs după ce acesta a fost introdus pe piaţă de producător sau de importator şi întreprinde toate măsurile necesare pentru a se asigura că operaţiile sale de manipulare a produsului nu au un impact negativ asupra conformităţii acestuia.

(2) Înainte de a pune la dispoziţie un produs pe piaţă, distribuitorul verifică dacă produsul este însoţit de documentele prevăzute, de instrucţiunile şi de informaţiile de siguranţă, dacă produsul poartă marcajul sau marcajele de conformitate prevăzute de reglementarea tehnică aplicabilă, precum şi dacă producătorul şi importatorul au respectat cerinţele prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. g) şi h) şi, respectiv, la art. 28 alin. (3).

(3) Distribuitorul se asigură că, în perioada în care un produs se află în responsabilitatea sa, condiţiile de depozitare sau de transport nu periclitează conformitatea produsului cu cerinţele esenţiale.

(4) La cererea motivată a autorităţii de supraveghere a pieței, distribuitorul îi furnizează informaţiile şi documentaţia necesară pentru a demonstra conformitatea produsului.

(5) În cazul în care consideră sau are motive să creadă că un produs nu este conform cerinţelor esenţiale, distribuitorul nu pune la dispoziţie produsul pe piaţă atîta timp cît acesta nu este adus în conformitate. Dacă produsul prezintă un risc, distribuitorul informează producătorul sau importatorul, precum şi autorităţile de supraveghere a pieței.

(6) În cazul în care consideră sau are motive să creadă că un produs pe care l-a pus la dispoziţie pe piaţă nu este conform cerinţelor esenţiale, distribuitorul se asigură că se iau măsurile corective necesare pentru a se aduce produsul în conformitate, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. Dacă produsul prezintă un risc, distribuitorul informează imediat autorităţile de supraveghere a pieței, indicînd detaliile, în special cele cu privire la neconformitate şi la orice măsură corectivă luată.

(7) Distribuitorul, la cererea motivată a autorităţii de supraveghere a pieţei, furnizează acesteia toate informaţiile şi documentaţia necesară pentru a demonstra conformitatea produsului. Distribuitorul cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice acţiune de eliminare a riscurilor prezentate de produsele puse la dispoziţie pe piaţă.

Art 29 Legea Privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №235 din 01.12.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului