Articolul 27 din Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova. Potrivirea adoptatorului

(1) După stabilirea statutului de copil adoptabil, autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul copilului întreprinde măsuri de selectare a adoptatorului potrivit pentru copilul adoptabil, ţinînd cont de interesul superior al copilului şi de cererea adoptatorului, conform metodologiei aprobate de către autoritatea centrală pentru protecția copilului.

(1-1) Procedura de potrivire a adoptatorului presupune următoarele etape:

a) selectarea adoptatorului potrivit pentru copilul adoptabil;

b) vizitarea copilului adoptabil de către adoptatorul potrivit;

c) încredințarea copilului adoptabil adoptatorului în vederea adopției.

(2) În cazul în care copilul adoptabil se află într-o instituţie socială sau într-un serviciu de tip familial, potrivirea adoptatorului se face de către autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul copilului în comun cu managerul de caz.

(3) În procesul determinării compatibilităţii adoptatorului, au prioritate:

a) rudele copilului adoptabil;

b) tutorele sau curatorul copilului;

c) persoana care are în plasament familial copilul, ca părinte educator sau ca asistent parental profesionist.

(4) Despre selectarea adoptatorului potrivit, autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul copilului notifică autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul adoptatorului pentru informarea acestuia.

Art 27 Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №99 din 28.05.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului