Articolul 29 din Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei

(1) În termen de 5 zile de la acceptarea potrivirii, autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul copilului îl încredințează adoptatorului pentru o perioadă de la 60 până la 90 de zile, în vederea adaptării copilului cu adoptatorul şi a constatării compatibilității lor.

(2) Încredinţarea copilului în vederea adopţiei se face printr-o dispoziție motivată, emisă de autoritatea tutelară teritorială în baza rezultatelor procesului de potrivire.

(3) Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în cazul:

a) adopţiei copilului de către soţul sau soţia părintelui biologic al copilului;

b) adopţiei copilului care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;

c) adopţiei copilului de către tutore sau curator, de către părintele educator sau de către asistentul parental profesionist în cazul în care copilul s-a aflat în grija lor cel puţin 90 de zile.

(4) Despre încredinţarea copilului în vederea adopţiei se informează autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul adoptatorului, care este obligată să monitorizeze evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre el şi adoptator pe tot parcursul perioadei de încredinţare, întocmind în acest sens rapoarte lunare.

(5) Capacitatea de adaptare fizică şi psihică a copilului la mediul familial va fi analizată de autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul adoptatorului în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi de orice alte elemente caracteristice locului unde trăieşte copilul în perioada încredinţării, care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei sale ulterioare în cazul încuviinţării adopţiei.

(6) La sfîrşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul adoptatorului întocmeşte un raport final şi îl prezintă autorităţii tutelare teritoriale care a decis încredinţarea copilului.

(7) Perioada de încredinţare în vederea adopţiei se prelungeşte de drept la depunerea cererii de încuviinţare a adopţiei în instanţă de judecată pînă la soluţionarea cererii prin hotărîre judecătorească irevocabilă.

(8) În cazul în care, în perioada încredinţării în vederea adopţiei, autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul adoptatorului constată neadaptarea copilului cu adoptatorul ori existenţa oricăror alte motive de natură să împiedice finalizarea procedurii de adopţie, informează imediat autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul copilului pentru a dispune revocarea încredinţării sau, după caz, prelungirea măsurii de încredinţare în condiţiile prevăzute la alin.(1) şi (2).

(9) Dispoziția prin care autoritatea tutelară teritorială dispune revocarea încredinţării în vederea adopţiei este executorie de drept. Procedura de selectare şi de potrivire a altor adoptatori pentru copil, în acest caz, se reia.

(10) Pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, adoptatorul exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile de îngrijire şi de educare a copilului, cu excepţia încheierii de acte juridice.

Art 29 Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №99 din 28.05.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului