Articolul 36 din Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova. Actele care se anexează la cererea de adopţie internaţională

(1) La cererea de adopţie internaţională se anexează:

a) raportul autorităţii centrale în domeniul adopţiei din statul primitor sau al autorităţilor/organizaţiilor cărora li s-au conferit atribuţii corespunzătoare în domeniul adopţiei internaţionale din statul primitor în condiţiile prevederilor Convenţiei de la Haga, însoţit de documente relevante, care să cuprindă informaţii despre:

- identitatea adoptatorului, confirmată prin copia legalizată a actului de identitate;

- capacitatea şi aptitudinile adoptatorului pentru a adopta;

- situaţia personală, familială şi materială a adoptatorului, confirmată prin copie legalizată de pe certificatul de naştere, de căsătorie sau de divorţ, prin certificat de la locul de muncă privind funcţia deţinută şi cuantumul salariului, prin acte ce confirmă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra unei locuinţe, prin alte acte ce confirmă veniturile;

- starea de sănătate confirmată printr-un certificat medical în original, separat pentru fiecare adoptator, iar în cazul în care adoptatorul suferă de o maladie sau afecţiune, informaţii suplimentare cu privire la măsura în care maladia sau afecţiunea adoptatorului limitează capacitatea acestuia de a-şi îndeplini corespunzător obligaţiile şi responsabilităţile privind îngrijirea şi educarea copiilor;

- mediul social al adoptatorului;

c) declaraţia privind dreptul copilului adoptat de a-şi păstra cetăţenia Republicii Moldova pînă la atingerea majoratului;

d) consimțământul la adopție al soțului/soției persoanei care dorește să adopte singură, dacă este căsătorită – în cazul rudei copilului de până la gradul al IV-lea inclusiv sau al persoanei cu care copilul a stabilit relații apropiate;

e) declaraţia adoptatorului că acceptă acţiunile de monitorizare postadopţie;

f) cazierul judiciar al adoptatorului;

h) garanţiile socioeconomice şi juridice de care va beneficia copilul în cazul adopţiei internaţionale;

i) actul de confirmare a achitării taxei pentru prestarea serviciilor aferente realizării procedurii de adopție internațională pe teritoriul Republicii Moldova. Odată cu retragerea cererii de adopție internațională și a actelor anexate la aceasta, adoptatorul este în drept să solicite și restituirea taxei achitate doar în cazul în care nu au fost utilizate surse financiare pentru o procedură de adopție inițiată anterior și care s-a stopat din diverse motive.

(2) Cererea de adopţie internaţională şi actele prevăzute la alin.(1) se depun la autoritatea centrală din Republica Moldova, însoţite de traducerea lor, autentificată, în limba română, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.

(3) Organizaţiile străine au dreptul să aibă depuse şi înregistrate concomitent la autoritatea centrală din Republica Moldova cel mult 2 cereri de adopţie internaţională a copiilor fără nevoi speciale, cu posibilitatea substituirii cererilor respective.

(4) Adoptatorul este obligat să actualizeze anual informaţia din actele anexate la cererea de adopţie internaţională sau, după caz, să confirme în scris faptul că informaţia respectivă nu s-a modificat.

(5) În cazul nerespectării prevederilor alin.(4), cererea adoptatorului şi actele anexate nu se examinează în procesul de potrivire a adoptatorului cu copilul adoptabil şi se restituie adoptatorului.

Art 36 Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №99 din 28.05.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului