Articolul 41 din Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova. Înscrierea adoptatorilor în calitate de părinţi adoptivi

(1) Adoptatorii se înscriu în actul de naştere al copilului adoptat în calitate de părinţi ai lui în conformitate cu hotărîrea judecătorească de încuviinţare a adopţiei.

(2) În caz de necesitate, la cererea adoptatorilor sau a copilului adoptat care a împlinit vîrsta de 10 ani, instanţa de judecată păstrează datele despre părinţii biologici ai copilului adoptat, fapt consemnat în hotărîrea judecătorească de încuviinţare a adopţiei.

(3) În baza hotărîrii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, la solicitarea adoptatorilor, organul de stare civilă competent operează modificările de rigoare în actul de naştere al copilului.

(4) Efectele juridice ale adopţiei, prevăzute de prezenta lege, survin indiferent de faptul dacă adoptatorii sînt sau nu înscrişi în calitate de părinţi ai copilului adoptat.

Art 41 Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №99 din 28.05.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului