Articolul 46 din Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova. Confidenţialitatea adopţiei

(1) Persoanele competente cărora le este cunoscut faptul adopţiei sînt obligate să păstreze confidenţialitatea informaţiilor obţinute în procesul de adopţie, inclusiv în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului, precum şi ale părinţilor biologici. În caz contrar, ele poartă răspundere juridică conform legislaţiei în vigoare.

(2) Părintele adoptiv va informa copilul că este adoptat, de îndată ce vîrsta şi gradul lui de maturitate o permit.

(3) Părintele adoptiv şi copilul adoptat au dreptul să obţină din partea autorităţii centrale extrase din Registrul de stat al adopției al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor biologici ai adoptatului.

(4) Identitatea părinţilor biologici ai copilului adoptat poate fi dezvăluită înainte ca acesta să dobîndească capacitate deplină de exerciţiu numai din motive medicale, cu autorizarea instanţei de judecată, la cererea oricăruia dintre părinţii adoptivi, a copilului adoptat, a autorităţii tutelare teritoriale ori a reprezentantului unei instituţii medicale.

(5) După dobîndirea capacităţii depline de exerciţiu, copilul adoptat poate solicita instanţei de judecată de la domiciliul său ori Curţii de Apel Chişinău, în cazul în care nu are domiciliu în Republica Moldova, să-i autorizeze accesul la informaţiile referitoare la identitatea părinţilor săi biologici, aflate în posesia autorităţii centrale ori a organelor de stare civilă.

(6) Instanţa de judecată citează autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul copilului adoptat, după caz, autoritatea centrală, precum şi orice altă persoană ale cărei cunoştinţe profesionale pot fi utile în soluţionarea cererii, şi acceptă spre soluţionare cererea dacă, potrivit probelor existente, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional al solicitantului şi dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din partea autorităţilor competente în domeniul adopţiei.

(7) Se interzice eliberarea fără acordul adoptatorului sau al autorităţii tutelare teritoriale a extraselor din registrele de stare civilă ori a copiilor de pe acestea din care rezultă că părinţii adoptivi nu sînt părinţii biologici ai copilului adoptat.

Art 46 Legea Privind regimul juridic al adopţiei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №99 din 28.05.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului