Articolul 2 din Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

accident în trafic rutier – eveniment produs ca urmare a încălcării normelor de siguranţă a traficului rutier, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule aflate în circulaţie pe drum public, în urma căruia a rezultat vătămarea sănătăţii, integrităţii corporale, decesul uneia sau al mai multor persoane ori a fost cauzat un prejudiciu material;

administrator de drum – autoritate a administraţiei publice locale sau un alt organ de stat abilitat de Guvern cu funcţii de administrare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor publice;

agent de circulaţie – persoană abilitată cu funcţii de reglementare şi de control asupra traficului rutier pe drumurile publice;

audit de siguranţă rutieră – verificare detaliată, tehnică şi sistematică, independentă, din punctul de vedere al siguranţei, a caracteristicilor de proiectare proprii unui proiect de infrastructură rutieră în toate etapele, de la planificare pînă la începutul exploatării;

auditor de siguranţă rutieră – persoană fizică atestată potrivit reglementărilor legale să efectueze evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere, auditul de siguranţă rutieră şi inspecţia de siguranţă rutieră;

autovehicul – vehicul autopropulsat, cu excepţia ciclomotorului şi a vehiculului care circulă pe şine, destinat transportului de persoane sau de bunuri ori efectuării de lucrări;

bicicletă – vehicul cu cel puţin două roţi, propulsat exclusiv de energia musculară a persoanei care îl conduce, în special cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;

caroserie – parte a vehiculului aşezată deasupra osiilor şi a roţilor, amenajată pentru transportul de persoane sau de bunuri;

certificat de atestare profesională – act permisiv, eliberat în condiţiile prezentei legi profesorului de siguranţă rutieră sau instructorului în conducere auto, care atestă dreptul la prestarea activităţii didactice în cadrul unităţilor de instruire a personalului din domeniul transportului rutier;

ciclomotor – vehicul cu două sau trei roţi, care dezvoltă prin construcţie o viteză maximă de 45 km/h (cu excepţia celor care dezvoltă o viteză mai mică sau egală cu 25 km/h) şi care este echipat cu un motor cu ardere internă sau electric. Capacitatea cilindrică a motorului cu ardere internă nu depăşeşte 50 cm3, iar puterea motorului, atît a celui cu ardere internă, cît şi a motorului electric, nu depăşeşte 4 kW;

coloană oficială – coloană de vehicule precedată de un vehicul cu regim prioritar de circulaţie, care are în funcţiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare albastră şi/sau roşie;

comportament agresiv – efectuarea în mod intenționat de către un conducător de vehicul a unor acţiuni sau manevre succesive, prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. d) din prezenta lege, neconforme cu prevederile Regulamentului circulației rutiere sau cu normele de conducere preventivă, prin care acesta creează neîntemeiat obstacole circulației, prejudiciază drepturile altor participanţi la trafic sau îi obligă să ia măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unui accident sau a nu pune în pericol siguranţa traficului;

conducător – persoană care conduce pe drum public un vehicul, un grup de persoane, însoţeşte animale izolate, turme, cirezi etc., animale de povară sau de călărie, precum şi persoană care efectuează instruirea în conducerea vehiculului;

conducere preventivă – comportament al conducătorului de vehicul, conform cu prevederile Regulamentului circulației rutiere, care asigură prevenirea accidentelor în traficul rutier prin neadmiterea situațiilor periculoase în timpul conducerii vehiculului, precum și prin anticiparea și evitarea situațiilor periculoase ce pot fi provocate de ceilalți participanți la trafic;

drum public – orice cale de comunicaţie terestră, inclusiv construcţii artificiale şi drumuri cu înveliş natural, deschisă pentru circulaţia vehiculelor şi a pietonilor, administrată de un organ abilitat;

drum public local – drum proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, care asigură legătura între oraşele reşedinţă de raion şi satele (comunele) din componenţa raionului, precum şi legătura între sate (comune), inclusiv accesul spre drumurile publice naţionale;

drum public naţional – drum proprietate publică a statului, care asigură principalele legături rutiere internaţionale, legătura între capitala ţării şi oraşele reşedinţă de raion, municipiile şi obiectivele de importanţă republicană, precum şi legătura între ele;

evaluare de impact asupra siguranţei rutiere – analiză comparativă strategică a impactului asupra gradului de siguranţă a infrastructurii rutiere în cazul unui proiect al unui nou drum public sau în cazul unui proiect privind modificări substanţiale ale infrastructurii existente a drumului;

garantare a siguranţei traficului rutier – activităţi de prevenire a factorilor ce contribuie la producerea accidentelor în traficul rutier şi de diminuare a gravităţii acestora;

inspecţie de siguranţă rutieră – verificare periodică a infrastructurii rutiere din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei, cu identificarea eventualelor disfuncţionalităţi sau deficienţe de proiectare, construcţie, operare şi/sau de întreţinere a drumului care pot conduce la producerea de accidente rutiere;

inspecţie tehnică periodică – verificare tehnică periodică a vehiculelor în staţiile de inspecţie tehnică autorizate sau în staţiile specializate ale autorităţilor publice abilitate, în vederea corespunderii cu normele şi standardele naţionale de securitate a circulaţiei rutiere şi de protecţie a mediului, confirmată printr-un raport de verificare tehnică şi prin ecusonul corespunzător;

instructor în conducere auto - cadru didactic atestat profesional în condiţiile prezentei legi pentru instruirea practică în conducerea vehiculelor a cursanţilor în cadrul unităţii de instruire a personalului din domeniul transportului rutier, în vederea obţinerii dreptului de a conduce vehicule;

motocicletă – vehicul cu 2 sau 3 roţi, cu sau fără ataş, dotat cu motor avînd capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3, şi/sau cu viteză maximă, prin construcţie, de peste 45 km/h, a cărui masă proprie nu depăşeşte 400 kg;

organizare a traficului rutier – ansamblu de măsuri juridico-organizatorice şi inginereşti de sistematizare, reglementare şi dirijare a traficului rutier;

participant la trafic – persoană care ia parte la procesul circulaţiei în calitate de conducător, pieton sau pasager;

pieton – persoană care se află pe drum, în afara vehiculului, şi care nu efectuează lucrări de drum, inclusiv persoana care se deplasează în cărucior (fără motor) pentru invalizi, care duce o bicicletă, un ciclomotor, o motocicletă, săniuţă, un cărucior manual, un cărucior pentru copii sau invalizi;

profesor de siguranţă rutieră – cadru didactic atestat profesional în condiţiile prezentei legi pentru instruirea teoretico-practică la modulele de specialitate a cursanţilor în cadrul unităţii de instruire a personalului din domeniul transportului rutier, în vederea obţinerii dreptului de a conduce vehicule;

program special de instruire pentru anularea punctelor de penalizare – program de instruire a conducătorilor vehiculelor care are ca scop reeducarea și sensibilizarea conducătorilor vehiculelor sancționați contravențional cu privire la consecințele încălcarii prevederilor regulamentului circulației rutiere. Programul special de instruire pentru anularea punctelor de penalizare se efectuează contra plată în modul stabilit de Guvern;

remorcă – vehicul destinat tractării de către un autovehicul; siguranţă a traficului rutier – stare de lucruri în traficul rutier ce reflectă gradul de protecţie a participanţilor la trafic împotriva accidentelor şi consecinţelor acestora;

staţie de inspecţie tehnică – centru tehnic specializat şi autorizat care asigură inspecţia tehnică periodică a vehiculelor prin examinarea vizuală şi diagnosticarea echipamentelor, agregatelor şi sistemelor aferente securităţii circulaţiei rutiere şi protecţiei mediului, cu eliberarea raportului de verificare tehnică şi a ecusonului corespunzător;

trafic rutier – sistem dinamic complex, constituit din pietoni şi vehicule care, în procesul deplasării pe drumurile publice în condiţii stabilite, generează un ansamblu de relaţii juridico-sociale;

unitate de instruire a personalului din domeniul transportului rutier – persoană juridică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care asigură formarea iniţială, recalificarea şi/sau perfecţionarea periodică a conducătorilor de vehicule, a instructorilor în conducere auto, a cadrelor manageriale din domeniul transportului rutier, precum şi a experţilor din cadrul staţiilor de inspecţie tehnică, în baza programelor de instruire aprobate de Ministerul Educației și Cercetării cu avizul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale;

 vehicul – sistem mecanic, cu sau fără autopropulsie, destinat transportului de persoane sau de bunuri ori echipat cu mecanisme care pot executa anumite lucrări.


Art 2 Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 07.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului