Articolul 9 din Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova. Competenţa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

De competenţa Ministerului Sănătății sînt:

a) elaborarea de norme, care urmează a fi aprobate de Guvern, privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule şi a candidaţilor pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule;

b) elaborarea regulamentului, care urmează a fi aprobat de Guvern, privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei;

c) stabilirea de norme privind recoltarea şi analiza probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei, a consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope, de medicamente capabile să influenţeze negativ comportamentul conducătorului de vehicul;

d) elaborarea de programe pentru cursurile de instruire a conducătorilor de vehicule, a angajaţilor poliţiei, ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, ai altor structuri specializate privind acordarea de prim ajutor persoanelor care au avut de suferit în accidentele de trafic rutier;

e) stabilirea conţinutului minim al truselor medicale de prim ajutor din dotarea vehiculelor, care urmează a fi aprobat de Guvern;

f) acordarea de asistenţă medicală urgentă victimelor accidentelor rutiere;

g) evidenţa, în sistemul informaţional integrat, a persoanelor care s-au adresat la instituţii medico-sanitare, a celor traumatizate şi/sau decedate în urma accidentelor rutiere, afectate de maladii incompatibile cu calitatea de conducător de vehicul, dependente de alcool sau de alte substanţe psihoactive, evidenţa concluziilor consultative narcologice şi a adeverinţelor medicale, a actelor de examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, a concluziilor în baza cercetărilor medico-legale, în modul stabilit de actele normative în vigoare.

Art 9 Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 07.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului