Articolul 27 din Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova. Controlul unităţilor de instruire a personalului din domeniul transportului rutier

(1) Exercitarea controlului asupra activităţii unităţilor de instruire a personalului din domeniul transportului rutier revine Ministerului Educației și Cercetării prin autoritatea sa responsabilă de acreditare, cu cooptarea reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ai altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate. Controlul agenților economici care prestează servicii de instruire a personalului în domeniul transportului rutier se inițiază și se desfășoară în limitele și în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(2) Ministerul Afacerilor Interne supraveghează respectarea prevederilor prezentei legi și a legislației în vigoare cu privire la siguranța traficului rutier.

(3) Inspectările planificate privind conformitatea procesului instructiv-educativ desfăşurat de unitatea de instruire în raport cu standardele educaţionale de stat, realizarea planurilor şi programelor de studii aprobate, respectarea orarului lecţiilor de instruire teoretică şi practică, precum şi privind frecventarea orelor de către cursanţi, sînt efectuate de Ministerul Educației și Cercetării.

(4) Unitatea de instruire sau, după caz, subdiviziunea acesteia prezintă informaţiile şi documentele solicitate în cadrul efectuării controlului, asigurînd totodată condiţiile necesare pentru desfăşurarea acestuia.

Art 27 Legea Privind siguranţa traficului rutier* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №131 din 07.06.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului